REVIEWS · sanatate

PERNA ORTOPEDICĂ PENTRU GENUNCHI – SIDE SLEEPER

Bună, dragilor!

După atâtea articole de beauty, fashion și lucruri pentru casă, vreau să abordez azi un subiect nou pe care l-aș încadra la sănătate. Încă de mici suntem învățați că poziția corpului este foarte importantă. Ghiozdanul greu, poziția incorectă în bancă, la teme sau în fața calculatorului își lasă cu timpul amprenta asupra coloanei noastre, iar pe lângă acestea sunt și alți factori nefavorabili. De curând am descoperit o pernă care oferă o susținere optimă astfel încât coloana să fie în poziție corectă în timpul somnului sau în timpul relaxarii în pat. Perna ortopedică pentru genunchi de la Side Sleeper este cea care face acest lucru.

IMG_20210406_155240

Printre beneficiile importante ale pernei ortopedice Side Sleeper se numără ameliorarea durerilor de spate și de șold, reducerea durerilor de genunchi și articulații, îmbunătățirea circulației sângelui, prevenirea tensiunii și a crampelor musculare. Pe lângă acestea ameliorează sciatica și oferă o postură odihnitoare femeilor gravide.

Perna are un design unic și o spumă cu memorie fermă de ultimă generație. Aceasta are o formă ergonomică se potrivește perfect între genunchi și oferă o aliniere corectă a coloanei vertebrale atunci când dormim pe o parte. Are și o husă detașabilă cu fermoar ce se poate spăla la mașina de spălat la maxim 30 de grade, iar materialele folosite pentru aceasta sunt hipoalergenice astfel încât riscul de alergii sau iritații să fie scăzut.

Perna Side Sleeper este recomandată pentru durerile de spate, dureri articulare, femeilor însărcinate, persoanelor aflate în recuperare postoperatorie, persoanelor cu deficiențe de mobilitate. Datorită spumei cu memorie densă, perna poate fi folosită și de persoanele cu o greutate mai mare. Aceasta se poziționează între genunchi, apoi aceștia se trag ușor spre piept. Poziția aceasta va îndrepta coloana vertebrală și va reduce tensiunea de pe solduri și spate.

IMG_20210402_181417

Folosesc de ceva timp perna ortopedică pentru genunchi Side Sleeper și pot spune că am observat deja diferențele. O folosesc când am nevoie de câteva minute de pauză și mă așez în pat, dar și în timpul somnului. Datorită poziției corecte a coloanei îmi găsesc mai ușor locul și poziția de somn, nu mai simt nevoia să mă repoziționez la câteva minute. Am observat și îmbunătățirea calității somnului, nu mă mai trezesc de foarte multe ori pe noapte și reușesc să mă odihnesc foarte bine. În plus perna a fost testată și de mama mea care are probleme cu spatele în urma anilor în care a practicat sport de performanță. Chiar după prima utilizare a observat detensionarea zonei și după fiecare seară de utilizare durerile au început să dispară.

IMG_20210402_181856

Urmează ca în zilele următoare să pun husa acestei perne la mașina de spălat pentru a vedea cum se comportă, dar până acum sunt foarte mulțumită de acest produs. Beneficiile pernei ortopedice pentru genunchi nu au întârziat să apară, cele mai evidente fiind detensionarea spatelui și articulațiilor și îmbunătățirea calității somnului datorată poziției corecte a coloanei vertebrale.

În această perioadă perna ortopedică Side Sleeper este la promoție cu -40% și costă 129 lei. Puteți achiziționa și pachete de 2 perne cu reducere de -54% sau pachet de 3 perne cu reducere de -60%. Prețurile pentru aceste pachete, mai multe informații și păreri ale celor care au încercat Side Sleeper găsiți pe site-ul www.sidesleeper.ro

Îți mulțumesc pentru vizită.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.