FASHION

ȚINUTE LEJERE PENTRU CASĂ ȘI PUȚIN GLAM – FEMME LUXE

Bună, dragilor!

Încă îmi petrec mare parte din timp în casă, în siguranță, lucrând sau făcând ceea ce îmi place. Am ales de mult ca pe timpul zilei să schimb pijamalele cu haine de casă care arată bine și care mă binedispun. Cred că acest tip de seturi au fost mai mereu prezente în comenzile mele de pe Femme Luxe. Cum s-au deschis granițele și s-au luat hotărâri în ceea ce privește taxele coletelor din UK, am și deschis laptopul pentru o nouă comandă. M-au atras cam multe articole negre și nu pentru că ar fi culoarea/nonculoarea mea preferată, ci pentru că mi s-au părut că arată mai bine așa decât pe gri sau alte culori. În plus sunt piese ușor de purtat și care pot fi combinate cu altele pentru o ținută lejeră de zi. La final vă voi arăta și două articole pe care sper să le pot purta cât de curând la evenimente.

Black Oversized Front Pocket Pullover Hoodie Cuffed Joggers Loungewear Set – Alexia

Trebuie să recunosc că inițial nu am fost foarte atentă la denumirea produsului și am crezut că este un hanorac oversized cu glugă și atât. Răsfoind site-ul am descoperit că este vorba despre un set confortabil și călduros, cu un material foarte moale pe interior. Eu am ales mărimea 10 și nu este exagerat de mare, se vede bine pe corp, pantalonii au talia destul de înaltă și lungimea mi se potrivește foarte bine. Setul Alexia te duce cu gândul la un look sport și parcă te îndeamnă la mișcare.

IMG_20210223_143842_1

Black Crew Neck Seam Detail Cropped Sweatshirt High Waisted Cuffed Joggers Loungewear Set – Annekke

Următorul set este Annekke. Tot negru, dar mai mulat de această dată. Bluza este cropped, cu mâneci trei sferturi. Pantalonii nu sunt așa de înalți ca cei de la setul precedent, dar vin destul de bine. Aici aș vedea bluza cu o pereche de jeans cu talia înaltă pentru că îmi lasă impresia că articolele nu se potrivesc atât de bine împreună. Materialul este la fel, pufos, călduros și conforabil.

IMG_20210223_145552

Black Oversized Crew Neck Sweatshirt Cuffed Joggers Loungewear Set – Averi

Setul Averi se aseamănă foarte mult cu primul set, singura diferență este că hanoracul este înlocuit de o bluză fără buzunar și fără glugă. Materialul este la fel și vine atât de bine pe corp. Cred că este preferatul meu din cele trei. Mi se pare super potrivit pentru stat în casă când gătești, când lucrezi la calculator sau în pat la filmul preferat.

IMG_20210223_150527

Emerald Bardot Cowl Neck Ruched Midi Dress – Malia

Malia este una dintre rochiile pe care mi le doream încă de la prima comandă de pe site. Mi-a atras mereu atenția fiind o rochie frumoasă, elegantă și cu detalii deosebite. Evidențiază forma corpului, dar datorită pliurilor pe care le formează materialul nu evidențiază și aspectele inestetice și poate ascunde o mică burtică. Materialul este fin și plăcut la atingere. Are chiar și o jupă de aceeași lungime pentru a nu se vedea prin rochie. Cred că mă avantajează mai mult și arată mai elegantă cu acele mânecuțe prinse ușor pe umăr. Îmi place super mult modelul rochiei, cum se așază pe mine și culoarea pe care am ales-o.

IMG_20210223_152012

Black Ruched Midi Bodycon Dress – Taylor

Posibil să fi văzut rochia Taylor în prima comandă Femme Luxe, într-o altă nuanță însă și într-o mărime mult prea mare pentru mine. De această dată am nimerit mărimea și am ales să o comand pe negru. Este o rochie destul de simplă și neagră care nu ar trebui să ne lipsească din garderobă. La fel ca la celălalt model, materialul formează cute care arată foarte bine în timp ce mai ascund câte ceva. Evidențiază formele corpului și este o idee mai scurtă decât rochia Malia.

IMG_20210223_151202

Pot spune că și de această dată sunt mulțumită de produsele pe care le-am ales. Materialele sunt foarte bune, articolele impecabile și am reușit să îmi dau seama și de măsuri astfel încât să mi se potrivească toate. La următoarea comandă plănuiesc să mă îndrept însă spre articole mai colorate și mai de zi cu zi sau elegante. Poate niste rochii dacă tot vine primăvara.

Poți vedea celelalte comenzi Femme Luxe aici.

Nu știu încă să vă spun exact care sunt taxele pentru pachetele care vin din UK, cum se calculează ele și unde se plătesc, dar mă voi interesa și vă voi comunica.

Care este articolul sau setul preferat din această comandă?

Îți mulțumesc pentru vizită.

One thought on “ȚINUTE LEJERE PENTRU CASĂ ȘI PUȚIN GLAM – FEMME LUXE

  1. Foarte frumoase sunt toate tinutele !
    Sa le purtati sanatoasa !
    Multumesc frumos pentru informatie si pentru recomandare !

    Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.