Bună, draga mea!
Astăzi avem în calendarele advent produse pentru toate gusturile, produse care pot realiza o parte din machiaj. Surprizele de astăzi ne duc cu gândul la machiajul pentru sărbători cu pomeți strălucitori, buze nude și accent de culoare și sclipici în machiajul ochilor. Să nu mai lungim vorba și să îți prezint descoperirile din această zi.
În calendarul pătrat am descoperit un iluminator lichid din gama Away We Glow în nuanța x. Pare o nuanță cam închisă pentru tenul meu, dar cred că poate fi folosit cu succes pe pleoape pentru o iluminare intensă. În calendarul cu rujuri de la NYX am găsit încă un ruj care se afla în favoritele mele, având deja varianta full size. Textura cremoasă și ușor de aplicat împreună cu nuanța de nude foarte drăguță care poarta numele de Whiped Caviar îl fac un produs ce nu trebuie să îți lipsească din trusa de machiaj.
În calendarul Sleek am găsit o paletă pe care o am în colecția mea încă de anul trecut când am deschis pentru prima dată un calendar advent de la acest brand. Această paletă este Storm și conține foarte multe nuanțe sidefate ce vor pune în evidență machiajul ochilor.
Din păcate, din cauza ultimelor pregătiri pentru săptămâna viitoare nu am reușit să creeze un machiaj cu această paletă pentru a îți arăta propunerea mea de machiaj, dar voi reveni cu multe idei de machiaj în curând.
Folosești iluminator lichid în machiajul tău?
Îți mulțumesc pentru vizită.

